Lucy, apoi Băiatul de la Turkana…

        În 1974, în Etiopia a fost scos la lumină scheletul unei tinere femele pe care savanţii au botezat-o Lucy. Scheletul, cu o vechime de 3,2 – 3,5 milioane de ani, aparţinea unei primate cu înălţimea de circa 1 metru, reprezentând o treaptă timpurie în evoluţia primatelor antropoide:

Australopithecus afarensis.   

Este o specie de australopitec care  a precedat omul, cu talia între 107 şi 152 cm şi greutatea între 30 şi 75 kg care se hrănea cu fructe, frunze, termite şi ouă. Regimul său alimentar, îndeosebi vegetarian, necesita cantitativ un volum mare de hrană, de aici, abdomenul proeminent; digestia rapidă avea un aport redus de energie, rezultând un torace redus şi deci, plămâni care asigurau o cantitate nu prea mare de oxigen - o irigare slabă a creierului de dimensiune mică.

 În 1984, a avut loc extraordinara descoperire a unui schelet de Homo erectus, prima specie de hominid despre care se crede că, apărută  în Africa acum circa 1.800.000 de ani, s-a răspândit spre Asia şi Europa. Scheletul, era al unui individ tânăr şi a fost botezat Băiatul de la Turkana, după numele lacului din Kenya în apropierea căruia a fost descoperit. La aproximativ 1 milion de ani după Lucy, diferenţele sunt semnificative: talia, între 160 – 189 cm; greutatea între 56 şi 66 kg; mânca multă carne şi aduna fructe. Homo erectus, prin Băiatul de Turkana, a fost descris în glumă ca şi „înalt, tânăr şi inteligent”. 

Regimul alimentar a contribuit major în evoluţia sa.  Carnea se digeră în timp mai îndelungat, nu este nevoie nici de o cantitate foarte mare, de aici abdomenul redus; aportul energetic este mult mai mare, ce a dus la o dezvoltare a plămânilor şi implicit a cutiei toracice; aportul de oxigen a implicat o vascularizare mai puternică a organismului şi implicit a creierului, care a crescut în dimensiune. Folosea focul pentru pregătirea hranei, îşi cioplea unelte pentru vânătoare, se organiza în grupuri şi cel mai important, folosea cuvinte pentru a desemna lucrurile. Când condiţiile mediului, sau resursele teritoriului nu-l favorizau, a început migrarea.

Evoluţia continuă.. Homo heidelbergensis, între 600.000 şi 200.000 de ani în urmă, a fost considerat de specialişti o formă arhaică de Homo sapiens. Talia: femela – 156 cm, masculul – 180 cm; Greutatea: între 52 şi 80 kg. Alte caracteristici: omnivor, era un vânător abil, avea un limbaj de bază şi interacţiuni sociale. Fosile descoperite: o mandibulă în Germania de astăzi şi un craniu în Etiopia.

Homo neanderthalensis, 

o specie de oameni cu maturizare lentă, copiii săi fiind alăptaţi timp de câţiva ani, a supravieţuit timp de peste 200.000 de ani într-un mediu nemilos, cu perioade glaciare, în regiuni întinse ale Europei, perfect adaptaţi climei reci. Mai scunzi şi mai compact clădiţi decât Homo sapiens, cu membre scurte şi puternice, oamenii de Neanderthal aveau o suprafaţă mică a pielii, ceea ce reducea pierderile de căldură. Cutia toracică adâncă izola de frig organele vitale, iar nasul mare, cu cavităţile nazale largi şi bine vascularizate, încălzea eficient aerul rece pe care îl inspirau. 
Deşi necorespunzători idealului nostru de frumuseţe, erau perfecţi din punct de vedere evolutiv. Organismul lor, cu masă musculară mare, avea nevoie de multe proteine, care proveneau mai ales din carne, pădurile din zonele cu climă rece oferind puţine plante comestibile. Pentru a-şi procura hrana, vânau. Studiul fosilelor a dus la concluzia că foloseau arme destul de grele, care puteau fi folosite doar de la distanţe mici. Neanderthalienii erau oameni în adevăratul înţeles antropologic al cuvântului: făuritori şi utilizatori de unelte, membri ai unor societăţi complex organizate care locuia în peşteri (pentru ei, centrul lumii).

Totuşi, neanderthalienii nu mai sunt consideraţi strămoşi ai omului modern, ci un fel de veri ai acestuia - o altă specie de oameni, mai puţin evoluată, care a vieţuit alături de Homo sapiens vreme de câteva mii de ani, dar care s-a stins, în ciuda aparentei bune adaptări la mediul său de viaţă. 

În 1968, în peştera Cro-Magnon din Franţa s-au descoperit scheletele a 5 indivizi, 4 adulți şi un copil, atât de asemănători nouă, încât se consideră că ei reprezintă, în sens antropologic, oameni întru totul moderni, specia noastră. Homo sapiens, cu armele sale mai performante, era mai eficient la vânătoare decât Homo neanderthalensis, câştigând, în cele din urmă, competiţia.